Legende


Cheile Corcoaiei : -tumult de trairi, într-un vis feeric -

   Rezervatia Cheile Corcoaiei este situata în partea nordica a Parcului National Domogled-Valea Cernei, în judetul Gorj, pe o suprafata de 34 ha. Formatiunile geomorfologice existente aici sunt de o frumusete rara, dând posibilitate oamenilor sa explice aparitia acestor peisaje magnifice prin legende. Legenda relateaza despre un tânar foarte puternic si curajos pe nume Iovan Iorgovan în care si-au pus încrederea oamenii din asezarile care înconjurau muntii din aceasta zona. Iovan Iorgovan a dus o lupta crâncena cu un balaur înfiorator cu sapte capete pentru a-si recapata iubita si pentru a-i salva pe oameni de grozaviile acestuia. În rezervatia Cheile Corcoaiei a avut loc ultima batalie dintre eroul mitic Iovan Iorgovan si balaur, aici fiind retezat ultimul cap al acestuia. Cheile, conform legendei, s-au format prin spintecarea acestora cu sabia lui Iovan Iorgovan pentru a ucide balaurul care s-a ascuns între ele. Prezentul si trecutul, realul si irealul se împletesc, creând un spatiu demn de admiratia si protectia noastra pentru generatiile viitoare.


Crucea Alba

   Crucea Alba se afla în rezervatia Domogled - pe traseul turistic Baile Herculane - Crucea Alba - Izvorul Jelerau - , pe abrupturile stâncoase care înconjoara statiunea Baile Herculane în partea vestica a acestuia. Este un obiectiv turistic major datorita atractiei si spectaculozitatii peisajelor care pot fi surprinse de la altitudinea de aproximativ 530 m. Aparitia Crucii Albe este învaluita în mister iar existenta ei a fost explicata prin legendele care au cucerit inima oamenilor din zona. Una dintre acestea spune ca un tânar pentru a-si arata dragostea fata de iubita lui a hotârat sa cucereasca muntele Domogled, ce se înalta impunator asupra statiunii Baile-Herculane, vrajit de grandoarea si spectaculozitatea peisajelor, a pasit în gol si a îmbratisat astfel pentru totdeauna viata eterna. În unele scrieri putem afla ca aceasta cruce a fost înaltata în memoria unui ofiter care a luptat sub comanda generalului Ion Dragalina, în primul razboi mondial. Moartea nefericita a acestui ofiter a survenit în urma miseliei dusmanilor, care au retezat picioarele podului pe care îl traversa în drumul lui de la Podeni spre Herculane.